Regizorul Guillermo del Toro va lansa în curând propria versiune a poveștii Frankenstein. Filmul are premiera limitată la cinematografe pe 17 octombrie, iar din 7 noiembrie va fi disponibil global pe Netflix. Trailerul recent a surprins publicul printr-o alegere inedită: povestea este relatată din perspectiva creaturii, nu doar a doctorului Victor. În loc de un monstru redus la câteva gesturi stângace, vedem un personaj care gândește, suferă și își caută locul în lume. Este un indiciu că del Toro vrea să redea complexitatea originalului lui Mary Shelley, uitată în multe dintre ecranizările precedente.
Romanul care a inventat știința-ficțiune
Publicat în 1818, Frankenstein sau un Prometheus modern nu este doar o poveste gotică, ci unul dintre primele romane science-fiction. Mary Shelley a împletit teme de știință, filosofie și etică într-o narațiune care a depășit granițele literaturii de epocă. Creatura din roman nu este mută și violentă, ci un personaj articulat, capabil să citească, să înțeleagă filozofia și să dezbată sensul existenței.
Această dimensiune intelectuală a monstrului este, de fapt, miezul tragediei: o ființă respinsă de creator și de oameni, condamnată să caute singurătatea. Shelley nu și-a dorit să scrie doar o poveste cu sperieturi, ci o reflecție asupra responsabilității științei și a consecințelor dorinței de a controla viața. Într-un fel, Frankenstein a fost prima poveste de „inteligență artificială” din literatură, înainte ca termenul să existe.
Cum a fost schimbată povestea pe ecran
Când James Whale a regizat Frankenstein în 1931, succesul filmului a transformat instantaneu imaginea creaturii. Capul pătrat, electrozii în gât și mersul greoi au devenit un simbol vizual care s-a fixat în cultura populară. Din păcate, această versiune a anulat complet vocea și inteligența personajului. Următoarele filme, precum Bride of Frankenstein (1935), Son of Frankenstein (1939) sau seria Hammer din anii ’50–’70, au consolidat imaginea unui monstru redus la forță brută și incoerență.
Adevărul este că aceste adaptări comerciale au preferat senzaționalul și horror-ul simplist în detrimentul mesajului profund al romanului. Monstrul a devenit un pretext pentru laboratoare cu fulgere și decoruri gotice, nu o oglindă a umanității.
Adaptările rare care au respectat romanul
De-a lungul timpului, doar câteva filme și seriale au încercat să fie cu adevărat fidele romanului lui Mary Shelley:
- Terror of Frankenstein (1977) – o producție suedeză aproape necunoscută azi, dar extrem de atentă la structura cărții.
- Frankenstein (1992, regia David Wickes) – un film de televiziune britanic care a redat fidel scene-cheie și temele majore.
- Mary Shelley’s Frankenstein (1994, regia Kenneth Branagh) – intens și teatral, dar printre cele mai complete adaptări de cinema.
- Frankenstein (2004, miniserie Hallmark) – o ecranizare TV surprinzător de apropiată de textul original.
La acestea se adaugă și serialul Penny Dreadful (2014–2016), care, fără a fi o adaptare strictă, a evitat clișeele și a construit un Frankenstein complex, cu creaturi articulate și dileme morale, departe de imaginea grotescă consacrată de Hollywood.
De ce versiunea lui del Toro este importantă
Guillermo del Toro și-a câștigat reputația prin modul în care transformă monștrii în personaje pline de sensibilitate. The Shape of Water a arătat cum poate fi rescrisă o poveste de dragoste din perspectiva creaturii. Cu Frankenstein, el are șansa de a reda umanitatea pierdută a monstrului și de a sublinia dimensiunea morală a romanului.
Primele imagini de pe platouri sugerează prezența unei nave arctice și a personajului Walton, semn că regizorul include rama narativă adesea ignorată. Dacă această structură este păstrată, va fi pentru prima dată când un film major reconstituie aproape întreaga construcție a romanului.
Mai mult, alegerea lui Jacob Elordi pentru rolul creaturii arată că monstrul nu va fi doar un experiment eșuat, ci un personaj complex, cu emoții și inteligență. Oscar Isaac, în rolul doctorului Victor, și Mia Goth, în rolul lui Elizabeth, completează o distribuție gândită pentru a pune în centru conflictul dintre știință, etică și iubire.
Frankenstein între horror și reflecție
Succesul noii adaptări va depinde de modul în care del Toro reușește să îmbine atmosfera gotică a horror-ului cu profunzimea filosofică a romanului. Frankenstein nu este doar despre laboratoare pline de scântei, ci despre întrebarea: „Ce datorie are un creator față de creația sa?”. Este un subiect care rezonează puternic și astăzi, într-o eră în care discutăm zilnic despre inteligență artificială, inginerie genetică și limitele științei.
Majoritatea filmelor au ignorat aceste teme pentru un spectacol vizual. Del Toro promite să facă opusul: să redea emoția, suferința și tragedia unei ființe care vrea să fie om, dar este condamnată să fie altceva. Dacă va reuși, filmul ar putea deveni nu doar cea mai fidelă adaptare de până acum, ci și cea mai actuală.
De ce încă avem nevoie de Frankenstein
La peste 200 de ani de la publicare, Frankenstein rămâne o poveste necesară. Ne amintește că știința fără responsabilitate poate distruge, iar izolarea și respingerea nasc monștri adevărați. Nu întâmplător, romanul este considerat atât piatra de temelie a science-fiction-ului, cât și un text fundamental al literaturii gotice.
Adaptarea lui Guillermo del Toro nu este doar un nou film cu un monstru celebru. Este o oportunitate de a readuce romanul lui Mary Shelley în atenția publicului larg, de a arăta că monstrul nu este un simplu simbol de Halloween, ci un personaj care ne obligă să reflectăm asupra propriei umanități. Și să-l vedem pe Netflix.